Iubesc şi mi se pare incredibil de frumoasă viaţa!


Sunt un întreg de fericire, tristețe, zâmbete, lacrimi, răni, lupte, eșecuri, victorii.

Iubesc și mi se pare incredibil de frumoasă viața!

Iubesc și îmi plac diminețile cu soare, îmi place să privesc cerul și norii pufoși.

Îmi place să fiu îndrăgostită. Să visez. Să ascult muzică. Să scriu. Să dansez. Să iubesc. Să zâmbesc. Să culeg fragi, mure. Să culeg flori. Să îngrijesc trandafirii. Să mă joc cu pisicile. Să hrănesc câinii și să mă joc cu ei.

Ce-mi mai place?

Să văd oameni fericiți. Liniștea, nisipul fin şi marea.

Răsăritul, briza mării, pescărușii, amintirile.
Ceaiul de mentă, dulceața de vișine și gutui. Fulgii de nea, munții, câmpiile, dealurile.

Cititul, cărțile și scrisul de mână. Stelele, luna, Cerul. Lebedele, berzele, rândunicile, albinele, florile, orhideele.
Buburuzele, licuricii, greierii…

Vinul servit într-un pahar de cristal, tocurile, rochiile elegante, fardurile, parfumul și rujul.
Rafinamentul, eleganța, feminitatea, unicitatea.

Oamenii inteligenți, oamenii buni, sensibili și privirile senine.

Îmi place muzica clasică, Chopen și Bach.
Simplitatea, eleganța, puritatea.
Inocența, timiditatea, bunul simț, educația.

Îmi place ceea ce aleg să privesc în jurul meu, ceea ce aleg să aud, să ascult.
Îmi place ceea ce aleg să simt și ceea ce vorbesc.

Bucuria vine din lucruri mărunte.
Liniştea vine din suflet.

Crede în Tine!

Lasa un comentariu