Fotografie de leagăn –  Emoţii pictate în culorile purităţii


„Fotograf nu este acela care deţine un aparat de fotografiat scump, ci acela care reuşeşte să surprindă o clipa din această viaţă, care îi va permite ulterior să-şi amintească de bogaţia şi conţinutul acesteia.” Cristian Balate

Încă de sute de ani, fotografiile au jucat un rol important atât în istorie, cât şi în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Consider, mai întâi de toate, fotografia ca fiind o artă, deoarece prin intermediul ei poate fi transmis un numar nemarginit de trăiri sau sentimente.

O fotografie reprezintă o amintire, motiv pentru care cei mai mulţi dintre noi avem cel puţin un album foto care înrămează sute de momente petrecute alături de familie şi cei dragi nouă. Numai astfel putem opri timpul în loc, derulând o parte din filmul vieţii noastre ori de câte ori avem ocazia.

Ceea ce îmi place mie la fotografie este că surprinde un moment ce s-a dus pentru totdeauna, imposibil de a-l mai prinde din nou, numai amintirile sunt cele care rămân dupa ce strălucirea momentului s-a pierdut în timp. Şi fiecare amintire poate sa rămână ca o bucaţică vie din trăirea şi frumuseţea clipei în care s-a scris un zâmbet sau s-a simţit o bucurie.

Fotografia este o întregire a infinității sufletului în Univers, prin simple culori și forme. O fotografie o poți privi „cu mai mulți ochi”, dar important este să o privești cu ochii sufletului. Este ca o poartă către inima fotografului, oricât de simplă ar fi ea. Întotdeauna ne șoptește un mesaj, dar vocea ei nu este mereu înțeleasă de ceilalți.

O fotografie scoate la suprafaţă ce e mai frumos din om, iar Diana Alexandra este artistul perfect în acest sens. Iubeşte fotografia, pune suflet în ceea ce face, îi place să transforme momentele acelea imperfecte în emoţii perfecte, iar proiectul ei drag şi de suflet este Fotografia de leagăn.

Pentru Diana, fotografia a început ca un hobby și s-a transformat de-a lungul timpului într-un mod de viață. E mai mult decât o pasiune pentru ea, mai mult decât un hobby. Este un stil de viață, e mereu atentă la cadre și mereu pusă pe învățat noi tehnici. Pune entuziasm, înțelegere și talent în fiecare nouă ședință foto pe care o are. Îi pasă de cum vor ieși fotografiile și mai ales, de cum se simte cel fotografiat.

Diana este specializată pe fotografia de maternitate, nou născut, copii şi familie. Are propriul studio dotat cu sute de accesorii realizate cu grijă pentru detalii atât pentru bebeluşi, cât şi pentru “burtici”.

Munceşte foarte mult, dar este atât de pasionată de ceea ce face şi îşi doreşte atât de mult ca părinţii să fie mulţumiţi de rezultat, încât nimic nu mai contează. Oboseala, durerile de spate, durerile de ochi, statul cu orele în genunchi în încercarea de a prinde cele mai inspirate cadre cu bebeluşul, sunt doar detalii tehnice în faţa emoţiilor pe care le vor transmite fotografiile la final.

Iubeşte copii şi ochii i se luminează când vorbeşte despre copii, despre grimasele lor, despre modul în care îi aşeză în diferite pătuţuri, coşuleţe, lădiţe, cutiuţe şi tot felul de minunăţii pe care le deţine în cadrul studioului său atât de frumos decorat! Sudioul Dianei este un loc de poveste cu o mulţime de hăinuțe și accesorii, de la bentițe pentru fetițe, căciulițe, pălării, hăinuțe croșetate, blănițe, coșuri, jucării şi decoruri idilice!

Diana se ocupă cu multă dăruire şi meticulozitate de amenajarea decorurilor, cumpărarea recuzitei, realizarea fotografiilor şi de predarea fotografiilor atent editate.

Te invit, cititorule, să găsești frumusețea care să îți atingă sufletul în fotografiile Dianei, fotograf de minuni pline de inocență ce aduc fericirea şi zâmbetul pe fețele părinților şi al tuturor celor care îi vad.

În fiecare an în Decembrie Studioul Dianei – Fotografie de leagan, îmbracă haine de sărbătoare, decoruri incredibile și recuzită cu praf de stele!

Lumini şi umbre, verde şi alb, strălucire şi culori vibrante, veselie, uimire, emoţie, şedinţa foto de Crăciun în Studioul Fotografie de leagan le are pe toate. Feeric și celestial aș zice. Iar Diana îmbină toate acestea cu delicateţe şi dedicare pentru a realiza o capodoperă. Ceea ce rămâne în urma tuturor momentelor frumoase este doar amintirea.

Copilăria este fără îndoială cel mai frumos capitol din povestea fiecărui om. Privindu-ne copiii privim practic cum trece timpul. Așa că nu trebuie să-l lăsăm să treacă fără să le surprindem gingășia, spiritul ludic, spontaneitatea lipsită de griji și prejudecăți. Zambetul fiecarui copil, fiecare grimasă este de neprețuit, iar Diana ştie cum să-i abordeze pe pitici şi ştie cum să se joace cu ei încât îi face să se simtă minunat în Studioul său de poveste.

Vorba care spune că „o imagine valorează cât o mie de cuvinte” este foarte adevărată, mai ales atunci când este realizată de un fotograf profesionist.

Diana este un profesionist desăvârşit, ce reuşeşte să transpună în fotografiile sale, emoțiile, naturalețea şi bucuria acelor momente deosebite.

Experienţa la Studioul Dianei – Fotografie de leagan o voi păstra mereu întimpărită în memorie dar şi în suflet!

Alege decorul care te fascinează și trăiește o experiență de neuitat alături de cei dragi!

Țin să îi mulțumesc frumos pentru, profesionalismul, devotamentul său și pentru momentele surprinse și imortalizate. Este fantastic cum a reușit să transpună povestea noastră în fotografii și mai ales că ne-a întipărit în suflet amintiri atât de dragi.

Cu siguranță vom colabora și la alte evenimentele importante din viața noastră și te vom recomanda și altora. 

Eşti Minunată!

Facebook – Fotografie de leagan

Facebook – Diana Alexandra

Recomand din inimă!

Crede în Tine!

Lasa un comentariu