Braşovul – Una dintre metropolele emblematice ale României
Oraşul Braşov este o vastă enciclopedie, un oraş boem cu un farmec aparte ce ascunde o istorie bogată, plină de evenimente importante.
Braşovul este una dintre metropolele emblematice ale României, un oraş puternic şi înfloritor cu o poziţionare geografică excelentă, aflat chiar în centrul ţării, în Depresiunea Braşovului, la o altitudine medie de 625 de metri, în curbura internă a Carpaţilor.
Biserica Neagră, simbol al oraşului. Acest lăcaş de cult este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, un edificiu cu o lungime de peste 89 de metri, considerată a fi cea mai mare biserică din România. Anul 1689 este momentul în care lăcaşul de cult este avariat de un incendiu puternic, moment în care zidurile sale s-au înegrit primind numele actual.
Piața Sfatului, așa cum o putem vedea azi este un loc istoric, inima vechiului oraș germanic. Ea mai este străjuită și azi parțial de bucăți din zidul vechii cetăți a Brașovului iar construcțiile din piață aduc aminte de stilul german din secolele XVII și XIX.
Azi însă, locul a devenit spațiu de promenadă, Piața Sfatului umplându-se de restaurante, cafenele, magazine și hoteluri care au profitat de notorietatea acestui loc pentru a-și crea vadul ideal.
Relieful înalt din jur oferă privelişti deosebite asupra oraşului, profită şi de această oportunitate pentru a vedea o panoramă de excepţie a Braşovului.
Aşadar, Braşov este cel mai frumos şi mai complex oraş din România, pentru a-l admira în toată splendoarea lui ar trebui să-ţi rezervi cel puţin 3-4 zile.
Crede în Tine!