Crede în oameni, în minuni, în secunde şi în viaţă
“Sunt doua feluri de a-ți trăi viața… Unul – de a crede că nu există miracole. Altul – de a crede că totul este un miracol.” – Albert Einstein
Să cazi, dar să nu renunți la luptă. Să rămâi cât trebuie, să pleci de unde trebuie.
Să alegi în îmbrățișările cui să visezi și să închizii ochii în fața buzelor care trebuie.
Să te lași să mori câte puțin, ca să te simți cu adevărat viu altădată. Să nu îți fie teamă de lacrimi, privește-te ca o toamnă.
Să te bucuri mai întâi pentru fericirea altora. Să mulțumești pentru oamenii care rămân.
Să ai curaj să îți fie teamă. Să plângi pentru durerile altora și să lupți să le poți duce pe ale tale.
Să te rogi. Să privești Cerul. Să te ierți, să ierți și să crezi.
Crede în ceva și în Cineva. Crede în oameni, în minuni, în secunde și în viață. Iubește poveștile oamenilor și caută-le sufletele.
Să nu rămâi blocat în trecut, să te bucuri de acum. Să visezi, să plângi, să rămâi acolo unde te simți viu. Păstrează sufletele care ți se deschid.
Să crezi în tine. Să întinzi mâini și să îmbrățișezi oameni. Să plângi și să râzi. Despre asta e viața.
Despre zâmbet și lacrimi. Despre bine și greu.
Dar mai ales alege ….Să te simți viu!
Fă bine căci binele iți va păstra sufletul frumos!
Crede în Tine!