Târgu Jiu – Oraşul unde m-am născut


Dacă spun Poarta sărutului, Coloana infinitului sau Masa tăcerii, la ce vă gândiți? Eu cred că la Târgu Jiu, un oraş cu oameni calzi și primitori, ce se lasă cu dărnicie descoperit călătorului venit aici pentru prima oară.

Târgu Jiu este orașul în care m-am născut, un oraș liniștit, curat, primitor. Iubesc foarte mult acest oraș care îmi trezește în suflet numai amintiri frumoase, amintiri pe care nu am să le uit niciodată. Ori de câte ori am ocazia îmi place să mă mândresc cu acest splendid oraș și să spun, nu e altul decât TÂRGU JIU meu iubit și drag.

Orașul în care m-am născut, locul unde mă reintorc, cu drag de fiecare dată, aducându-mi aminte cum am crescut și cum am descoperit fiecare părticică, făcându-mă de fiecare dată să fiu mândră și îndrăgostită de orașul meu iubit purtându-l ca și pe un jurnal în mintea și sufletul meu unde sunt așezate amintiri și ganduri frumoase.

Târgu Jiu a fost menționat istoric pentru prima dată în 1406, atunci când i se spunea doar “Jiul”, iar în documente a fost trecut undeva prin secolul al XV-lea sub titulatura de “târg”. Dacă astăzi este cel mai mare oraș al județului Gorj, înainte de cucerirea Daciei de către romani Târgu Jiu era doar un sat străjuit de păduri într-o zonă care, chiar și azi, mai păstrează o bună parte din farmecul ei de odinioară.

Vă invit să cunoașteți  Parcul Central şi vă sfătuiesc să vă rezervați o zi întreagă pentru această mică “excursie”. Pentru că este un fel de excursie ce începe încă de la intrarea în parc cu Poarta Sărutului, un fel de arc de triumf, simbol peste timp al victoriei vieții asupra morții. Pe cele doua feţe laterale se află două jumătăţi ale unui cerc, simbolizând sărutul.
Despre Poarta sărutului Mircea Eliade spunea că:

“Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viață, în viața reală de-afară. Poarta veghează la căsătorie, și pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcașul de veci.”

De la Poarta sărutului mergeți pe Aleea Scaunelor, străjuită de-o parte şi de cealaltă de 15 scaune ce simbolizează momentele de cugetare asupra etapelor vieţii. Aleea duce la o altă capodoperă cu care se poate mândri pe bună dreptate Târgu Jiu: Masa tăcerii, un loc unde fiecare trecător face un mic popas pentru a admira cele 12 scaune în formă de clepsidră sau poate pentru a-şi pune, pur şi simplu, ordine în gânduri.

De aici aveți cel puţin două variante: fie să faceți stânga şi să vă aventurați mai departe în parc, fie să faceți dreapta spre Coloana Infinituluidespre care Brâncuşi spunea că este „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească”. Cunoscută şi sub denumirea de „Coloana fără sfârşit” este cea mai important creaţie a sculptorului Brâncuşi.

Desigur, Târgu Jiu are și alte atracții pentru turiștii veniți aici să descopere România altfel. Muzeul Județean de Istorie are artefacte de mare valoare din diverse epoci (preistorie, epoca dacică, epoca romană), dar și elemente mai noi, cărți vechi și icoane.

Dacă vreți să vedeți ceva cu adevărat special, ar trebui să trageți o fugă și pe la Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu, un loc unde veți putea descoperi unde a trăit și a crescut eroina de mai târziu sau la Hobița, Casa Memorială a marelui sculptor Constantin Brâncuși.

Muzeul de Artă din Târgu Jiu oferă o largă colecție de opere de artă clasice dar și contemporane, pentru pasionații de artă, un motiv în plus să vizitați această perlă a orașului.

Îți recomand să descoperi orașul Târgu Jiu și vei înțelege de ce trebuie să-l vezi măcar o dată în viață.

 

Crede în Tine!

 

Lasa un comentariu