Eugen Doga – beatitudine şi sublim
„Eu caut muzica ce nu se aude, la fel cum o ascultam pe mama care mai mult vorbea cu ochii. Te ţintea cu privirea şi putea privi minute întregi, fără să clipească. Din ochii ei veneau romane întregi, simfonii, trăsnete, descărcări electrice cereşti, mângâieri, dar şi dulci reproşuri. Aceasta este muzica!”
Azi am să vi-l prezint pe Eugen Doga, autorul acordurilor veşnic tinere care ne ajută să trecem prin viaţă în paşi de vals.
Despre Maestrul Doga se poate spune, fără exagerare, că este unul dintre cei mai remarcabili compozitori contemporani. Faima compozitorului creşte, iar muzica sa continuă să vibreze sufletele ascultătorilor. Eugen Doga a intrat în circuitul internaţional al valorilor cu mulţi ani în urmă.
În 1976, împreună cu regizorul Emil Loteanu, compozitorul obţine Trofeul Scoica de aur la festivalul de film din Spania pentru pelicula Şatra, o capodoperă a cinematografiei din acei ani. Şatra a fost prezentat în aproape toate ţările Europei, în Japonia şi SUA. În aceeaşi perioadă, Sonetul Maestrului a fost declarat în Japonia „Cea mai frumoasă melodie a anului” şi s-a menţinut în top timp de doi ani!
Eugen Doga este unul dintre puținii compozitori care au compus și au interpretat toate genurile muzicale clasice, cu excepția muzicii de operă, iar piesele lui sunt imprimate pe milioane de discuri.
Eugen Doga este autorul a peste 200 de compoziții muzicale pentru film, teatru și a altor lucrări instrumentale, corale și romanțe. Compozitorul spune că nu a știut ce înseamnă criza de inspirație, pentru ca mereu a avut de transpus în partituri muzicale stările și emoțiile sale.
„Eu niciodată nu m-am străduit ca să fac muzică care să placă lumii. Eu, de fapt, descifrez muzica de pe fețele spectatorilor care stau în sală, eu descifrez muzica din imaginea pe care mi-o creez eu atunci când stau la pian. Acolo este toată muzica, iar pe planul întâi tot publicul meu, este toată admirația în interiorul meu.”
Pentru mine, muzica lui Eugen Doga reprezintă cea mai pură și delicată artă, cea mai complexă formă de manifestare a frumosului, pur și simplu simt cum îmi atinge sufletul îl purifică, îl înaripează și îl înalță către o altă lume, tinzând la ceea ce este mai bun și curat în viată.
Muzica marelui compozitor Eugen Doga este simplă ca firul de iarbă, sensibilă ca flacăra unei lumînări, sinceră şi aproape inimii, accesibilă atât academicienilor, cât şi oamenilor simpli, ne răscoleşte sufletul și ne înalţă spre stele.
Numele compozitorului este înscris în lista celor 200 de personalităţi ale lumii, iar piesa „Gramofon” , „Gingaşa şi tandra mea fiară” sunt incluse în topul internaţional realizat de site-ul History Rundown cu cele mai bune 200 de opere muzicale din toate timpurile.
Melodia „Gramofon”, este una dintre cele mai frumoase melodii pe care o recomand tuturor iubitorilor de Vals și tuturor celor care nu cunosc muzica marelui compozitor Eugen Doga.
Îmi picură în suflet fericire când ascult fiecare sunet al acestei piese superbe de care m-am îndrăgostit din prima secundă ce am ascultat această capodoperă muzicală.
Acest vals „Gramofon”, este, la modul absolut melodia cea mai dragă sufletului meu.
Eugen Doga vorbește cu bucurie despre valoarea terapeutică muzicii, spunând că ea fie vindecă, fie omoară, în funcție de tipul de muzică pe care il asculți, despre capacitatea muzicii valoroase de a reduce durerile și de a crea o lume imaginară, în care domină armonia și frumusețea sau despre efectul negativ al muzicii proaste, nearmonioase, voit brutale care agresează si creează nervozități.
„Am învăţat de la marele Enescu să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură, fără prejudecăţile snobilor. Degeaba râvneşti să atingi înălţimile, să experimentezi o modernitate rece, chinuită, dacă nu ai scris nicio piesă miniaturală, ca un diamant mai valoros decât orice taluz zgomotos de zgură. Am descoperit că oamenii n-au uitat să viseze la muzica muzicală, să se bucure, să se vindece prin ea.”
Eugen Doga iși numește muzica un curcubeu alb, conștient fiind de paleta largă de nuanțe a muzicii sale, de valențele bogate cu care aceasta este îmbogățită și de lumina pe care o răspândește celor privilegiați să-i asculte muzica.
„Muzica este prima şi ultima mea iubire”