Timpul – valoarea vieţii
„Ce este timpul? Scurgerea tăcută a unor fire de nisip… Ocolul pe care-l face Luna în jurul Pământului şi ocolul Pământului în jurul Soarelui… Primul rid al omului matur şi primul strigăt al noului născut. Un velier care dispare în larg. Într-un vechi cimitir de ţară, sub un chiparos întunecat, un nume necunoscut, săpat pe un mormânt, un nume pe jumătate şters de vânt şi de ploaie. Natura care moare în fiecare iarnă şi renaşte în fiecare primăvară. Vaporul care intră în port, după o lungă călătorie, soldatul care se întoarce din război.” Marie-Anne Desmarest
Se poate observa că, în mod normal, ne învârtim de colo-colo și alergăm în stânga și în dreapta foarte mult timp, fără un scop concret.
Pe scurt, pur și simplu ne disipăm energia și nu conștientizăm că viața noastră este scurtă și foarte prețioasă.
Timpul se scurge foarte repede și mi se pare că orele trec mai rapid decât de obicei şi ne trezim că atâtea lucruri importante am omis să le facem, din cauza agitaţiei şi a grabei în care ne-a antrenat secolul vitezei ori mai bine spus, cel al acceleraţiei. Unde ne ducem, înspre ce anume, nici nu ştiu poate unii dintre noi, dar ne încadrăm, vrem, nu vrem, într-o goană după vânt.
Nu mai avem timp să ne odihnim, nu mai avem timp să ne plimbăm în natură, nu mai avem timp pentru noi și pentru sufletul nostru, să mai putem sta la o discuţie liberă cu familia nici nu mai încape discuția. Nu mai avem timp să iubim, nu mai avem timp să râdem, nu mai avem timp de nimic. Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, vorbim cu cei dragi nouă pe fugă, îi sunăm în grabă, poate din automatism, ca apoi să-i repezim aruncându-le în față arogantu „hai că n-am timp”. Ne petrecem viața în birouri în zgomotul tastelor și închiși în calculatoare pentru că avem nevoie de bani, avem nevoie să traim o viață „decentă”crezând că având bani putem cumpăra fericirea, totul.
Tot ceea ce cumpărăm, cumpărăm cu renunțarea la libertate, cumpărăm cu timp, nu cu bani. Ca să facem banii cu care să ne permitem diverse plăceri, trebuie să renunțăm la nouă ore din zi, plus cele două ore cât durează deplasarea până la punctul de lucru, adică unsprezece ore pe zi, cinci sau șase zile pe săptămână, tot anul, toată viața.
Cu fiecare clipă, suntem mai aproape de moarte. Ea poate să vină în orice moment pe neașteptate. Ne spunem zilnic că avem timp suficinet, dar de fapt ne mințim.
Timpul pe care-l pierdem este pierdut pentru totdeauna și nu mai putem să-l recâștigăm sub nici o formă.
Oprește-te! Atâta trebuie să faci, să te oprești din această goană nebună. Să te oprești să privești cerul, să privești iară firul de iarbă, să te plimbi în mijlocul naturii și acolo în liniștea aceea să asculți ciripitul păsărelelor, foșnetul frunzelor, să simți adierea văntului și mirosul naturii și, acolo, în liniștea aceea, în liniștea aceea multă, acolo să te găsești tu pe tine din nou și să te bucuri de fiecare clipă trecută din viața ta pentru că aceea clipă minunată și unică nu se mai întoarce niciodată.
Celor care iși irosesc timpul, Seneca le face o mustrare foarte directă:
„Traiți ca și cum vă este menit să trăiți veșnic, nici nu realizați cât sunteți de superficiali, nu vă dați seama de timpul pierdut și il irosiți ca și cum ar fi o sursă inepuizabilă și nesfârșită, desi toate acele momente pe care le petreceți cu cineva sau cu ceva pot fi și ultimele. Vă comportați ca muritorii în temeri și ca nemuritorii față de dorințe … Cât de târziu va fi sa începeți să trăiți cu adevărat chiar când viața se termină! Cât de necugetat să vă uitați propria mortalitate și să amânați lucrurile importante pentru când ajungeți la cincizeci sau șaizeci de ani, să planuiți să începeți să trăiti la o vârstă la care mulți nici nu mai ajung! ”
Timpul trece fără voia noastră, însă felul în care alegem să ni-l petrecem depinde de noi, deoarece fiecare dintre noi este protagonist pe scena propriei vieţi.
Timpul nu iartă pe nimeni şi nici nu se întoarce. Cu fiecare clipă ce trece, avem mai puţin timp de petrecut în această lume, de aceea trebuie să profităm de timpul nostru ce se scurge implacabil.
Tot ce contează este prezentul deoarece trecutul nu mai revine, iar viitorul depinde de ceea ce facem în prezent.
Timpul îşi lasă amprenta asupra fiecăruia dintre noi, însă trecerea acestuia este percepută diferit de fiecare dintre noi. Unele persoane regretă timpul pierdut, pe când alte persoane sunt fericite şi mulţumesc Divinităţii pentru că li s-a mai oferit o nouă zi.
Indiferent de modul în care percepem trecerea timpului, indiferent de mentalitatea fiecăruia, un lucru este cert: timpul trece, nu stă în loc pentru nici unul dintre noi şi din păcate nu putem face nimic în această privinţă.
Tot ce ne rămâne de făcut este să îi acceptăm ireversibilitatea, să ne petrecem fiecare moment din viaţă într-un mod cât mai plăcut cu putinţă, să ne bucurăm de prezenţa persoanelor dragi, de liniștea naturii, de viață și de lucrurile simple.
Să nu lăsăm timpul să treacă pe lângă noi, să profităm de fiecare clipă, căci va veni şi ziua în care ne vom mai dori câteva momente în plus şi va fi imposibil.