Emoţie de toamnă


„A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.” – Nichita Stanescu

N-aş spune că toamna aduce tristeţe, ci doar un strop de nostalgie. Sigur, toate anotimpurile aduc la rampă frumuseţea şi farmecul lor, însă toamna soseşte învăluită în mister.

Matură, bogată, cu stăpânire de sine, aparent rece, ne mângâie cu căldura ei calmă şi senină. Conştientă de înţelepciunea ei, ne invită să medităm, să reflectăm la ceea ce suntem dincolo de aparenţe. Măreţia ei ne fascinează şi ne emoţionează.

Cu trecerea timpului o identificăm cu profunzimea trăirilor noastre. O ajungem din urmă şi când ne confundăm cu ea, ne uimeşte ca o oglindă magică în care ne privim. Tăcută, într-o ţinută impecabilă, ne zâmbeşte cu un firesc, pe care abia îl descifrăm şi rămânem uimiţi că ni se înfăţişează, că ne descoperă şi ne îndeamnă s-o acceptăm. În fiecare an, altă generaţie se identifică cu ea.

Deşi ne invită s-o urmăm în lumea ei plină de mister, de măreţie, de înţelepciune, suntem rezervaţi şi relativ confuzi. Un tremolo ne inundă şi un oarecare disconfort ne tulbură, atunci când ne hotărâm s-o urmăm. Luăm cu noi sacul cu amintiri şi fără să ne surprindă nimeni, accesăm din când în când, câte o bucurie din tinereţe, atât de mângâietoare sufletului, rămas veşnic tânăr.

Paradoxul dintre acumulările materiale dosite în ani şi pornirile tinereşti ale sufletului, care uită de timp, ne şochează. Numai că acest paradox îl înţeleg doar cei care au adunat deja un sac de amintiri.

” Mă gândesc departe și mă desprind de realitate ca o frunză ruginie ce urcă și coboară neîncetat, de parcă ar fi nehotărâtă în ce parte să o ia. Într-un final, sfârșește pe pământul reavăn.”

Ma identific cu toamna și simt cum face parte din mine. Poate trebuie sa fii puțin melancolic să o iubești, pentru că nu este un anotimp vesel , dar cred ca este cel mai romantic dintre toate.

Toamna, o simt în primul rând aproape de suflet și potrivit firii mele: caldă și rece în  timp, mohorâtă, alteori însorită, câteodată tristă, altădată plină de voie bună… într-un fel și  eu sunt la fel ca toamna, așa indecisă și plină de contraste. Cred ca s-a mostenit de la dimineața aceea de septembrie în care m-am nascut.

 Toamna se simte, se trăiește, se gustă, se inspiră și se expiră. Neîncetat. Toamna are un farmec aparte, te cheamă cu o voce austeră și îți percheziționează sufletul, cuprinzându-ți întreaga-ți fire. Te învăluie într-o stare de extaz ce nu contenește din a-ți da târcoale. Te face să zâmbești naiv fără să înțelegi de ce. Te atinge până în cele mai întunecate abisuri ale inimii.

Toamna este anotimpul îndrăgostiţilor şi al romanticilor.

E anotimpul poeziilor rostite în şoaptă, al versurilor tulburătoare, al iubirilor infrigurate şi al sufletelor pereche.

Toamna este anotimpul emoţiilor.

Crede în Tine!

 

Lasa un comentariu