Madame Bovary – Gustave Flaubert


„Nu-i deșert, nu-i prăpastie, nici ocean pe care nu le-aș putea trece cu tine. Cu cât vom trăi mai mult împreună, viața va fi că o îmbratisare tot mai strânsa, mai deplina! Nu ne va mai tulbura nimic, nici o grija, nici o piedica! Vom fi singuri, numai unul al altuia, pe veci…”

Doamna Bovary descrie povestea unei femei frumoase, atât la trup cât și la caracter, cu dorințe pe care doar romanele sale de dragoste le pot stăvili.

Emma este o tânără frumoasă şi visătoare care refuză să trăiască în realitate ci se hrăneşte cu visurile ei, cu romanele pe care le citeşte. Ea doreşte mai mult de la viaţă şi este mereu nemulţumită iar din această cauză existenţa ei este una tumultoasă iar firea ei este una vulcanică.

Fără să cunoscă ce este dragostea, ea se căsătoreşte dintr-un impuls cu doctorul văduv Charles Bovary. La început este mulţumită de căsnicia ei, însă treptat realizează că aceasta este lipsită de pasiunea arzătoare despre care a citit în cărţi şi pe zi ce trece începe să îşi urăscă soţul. Cu toate că nu este mulţumită de Charles, ea nu îi spune acest lucru ci toate gândurile şi nemulţumirile se zbat în inima ei fără a găsi o cale de ieşire.

Participând la un bal, ea îşi dă seama că doreşte să trăiască în lux, este vrăjită de strălucirea toaletelor scumpe şi vrea o viaţă plină de evenimente. Însă, aceste dorinţe nu îi sunt îndeplinite, căci zona în care trăieşte nu îi oferă nici un prilej de distracţie.

Să trăiască o viaţă simplă este un chin pentru ea. Mai târziu datorită visurilor şi vieţii paralele pe care şi-o construieşte, începe să calce peste principile ei morale. Vrăjită de amanţii ei într-o dragoste iluzorie, ea îşi înşeală soţul şi păşeşte într-o viaţă vicioasă. Deoarece aceasta dragoste nebună se dovedeşte a fii o mare decepţie, impulsurile ei şi firea zbuciumată îi şubrezesc sănătatea iar apoi o împing spre un sfârşit crunt.

Mi-a plăcut foarte mult acest roman, deoarece prezintă uşurinţa cu care fiinţele umane care refuză să trăiască în realitatea prezentă şi îşi făuresc vise, cad victime unor decepţii ce îi împing spre fapte imorale.

Îmi place foarte mult stilul lui Flaubert şi uşurinţa stilului său dar şi descrierile frumoase pe care le face, mai ales la începutul romanului – pur şi simplu te îndeamnă la visare.

Chiar dacă suntem tentaţi să o judecăm aspru pe biata Emma, eu nu fac acest lucru. Acest personaj este unul neînţeles, care se zbate în lumea ei interioară,  în propriile ei gânduri distructive, şi nimeni nu o poate înţelege, deoarece face acest lucru fără vorbe, fără cuvinte.

 

Crede în Tine!

Lasa un comentariu