Eminescu – Domnul cel de pasăre măiastră


„A exista înseamnă a suferi.” Mihai Eminescu

În urmă cu 168 de ani, se năștea un suflet sensibil, destrămat în cuvinte, în rime și versuri – poetul Mihai Eminescu.

Coboară departe de ochii înfrigurați ai cerului, într-un univers pătat de licoarea profanului rodnic, poposind pe filele albe ale vremii, asemenea unor frunze cu miros de eternitate…

De-a lungul strălucirii sale, a cutreierat codrii de aramă, s-a cufundat în lacul cel albastru, a atins cu razele steaua a cărei lumină a călătorit mii de ani pentru a ne ajunge și s-a scăldat în aura iubirilor posibile și imposibile.

Trăind pentru a crea și creând pentru a trăi, poetul s-a jertfit iubirii de poezie, picurând printre versuri frânturi ale genialității sale.

Omul Mihai Eminescu s-a stins prea devreme în obscuritate…

Însă, omul deplin al culturii române, veghează și astăzi, din albia de argint a timpului, revărsându-și harul și căldura în constelațiile din bibliotecă.

„Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru, în tot ce are el mai curat și mai nins. Nu trece zi și nu trece noapte ca, firesc cum respirăm, să nu-i rostim și numele lui, ca pe ceva sigur al tututrora și sigur al fiecăruia dintre noi.”Nichita

„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.” Glossă

Mihai Eminescu a fost si este considerat de către cititori și de critica literară cel mai important scriitor romantic din literatura  română supranumit şi  ”luceafarul poeziei romanesti „.

Mihai Eminescu este cel mai mare scriitor din istoria țării noastre.

La mulți ani Mihai Eminescu, oriunde te-ai afla !!!

Crede în Tine!

Lasa un comentariu