Maitreyi – cel mai frumos roman de dragoste românesc

„O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.” Mircea Eliade

Povestea de dragoste dintre Mircea Eliade şi Maitreyi este de departe una dintre cele mai impresionate din istorie, iar primul rând din povestea lor s-a scris în iarna anului 1930. Eliade avea doar 21 de ani, în 1928, atunci când a plecat spre India, unde avea să o întâlnească pe Maitreyi.

Maitreyi de Mircea Eliade este un roman de dragoste, dar şi un roman al descoperirii unui spaţiu exotic, cel al Indiei.

Când a întâlnit-o prima dată, Eliade nu a fost deloc atras de Maitreyi, după cum povesteşte chiar el în romanul ce poartă numele femeii.

„Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară”.

Prin intermediul lui Maitreyi vei descoperi, printre altele, diferite faţete ale iubirii: iubirea pasională dintre un bărbat şi o femeie, iubirea spirituală, plină de respect dintre o indiancă şi gurul său Tagore, iubirea fetei pentru un copac. Acest ultim fel de iubire este explicabil datorită concepţiei animiste pe care indienii o au despre cosmos. Ei cred că fiecare element al Universului are suflet şi atunci copacul poate fi iubit precum o fiinţă umană.

Tânărul englez, Allan, face o călătorie pentru funcţia de inginer, în India, unde ajunge să locuiască în casa mentorului său, Narenda Sen. Aici o cunoaşte pe fiica acestuia Maitreyi. Între cei doi va exista o relaţie de iubire pasională, dar care este interzisă atât de cultura diferită cât şi de religie.

Astfel povestea de dragoste dintre Allan şi Maitreyi, este una unică, plină de mister şi aventură, însă este una secretă, ferită de privirile tuturor. Din cauza surorii mai mici, Chabu, Narendra Sen află de iubirea celor doi şi rupe echilibrul cuplului, alungându-l pe Allan. O căsătorie cu Maitreyi era inacceptabilă, deoarece ea aparţinea celei mai nobile caste indiene, a brahmanilor, iar căsătoria cu cineva din afara castei sale ar fi însemnat degradarea întregii familii.

Naratorul foloseşte tehnica jurnalului, prin care creează impresia de autenticitate şi prin care reuşeste,cu uşurinţă, să capteze atenţia cititorului.

„Nu știu cât a durat privirea aceea, dar ea nu se asemăna cu nicio privire întâlnită și îmbrățișată până atunci.”

„Allan: – Și de ce nu vrei să mă superi?
Maitreyi: – Pentru că sunteți oaspetele nostru. Un oaspete este trimis de Dumnezeu…”

„Mă privi iarăși, de astă dată atât de straniu (oh! cum am să pot eu sugera privirile ei, niciodată aceleași, niciodată), încât rămasei și eu cu ochii deschiși, sorbind-o.”

„Nu are o frumusețe regulată, ci dincolo de canoane, expresivă până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al cuvântului. Recunosc că nu mi-am putut lua gândul de la ea toată noaptea. Și-acum, în loc să lucrez, mă gândesc la ea, imagine pală în sari albastră, de mătase întunecată cu înflorituri de aur. Și părul… Persanii aveau dreptate, în poeme, asemănându-l șerpilor. Ce va fi, nu știu. Probabil voi uita…”

„Înțelesei pentru a suta oară că mă atrăgea altceva în Maitreyi: iraționalul ei, virginitatea ei barbară și, mai presus de toate, fascinul ei. Îmi lămurii perfect aceasta; că eram vrăjit, nu îndrăgostit.”

„Ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid suprafiresc de dulce, incapabili să ne împotrivim, să ne scuturăm de farmec, deșteptându-ne. Mi-e greu să descriu emoția. O fericire calmă și în același timp violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nicio rezistență; o beatitudine a simțurilor care depășea senzualitatea, ca și cum ar fi participat la o fericire cerească, la o stare de har. La început, starea se susținea numai prin priviri. Apoi am început să ne atingem mâinile, fără a ne despărți totuși ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot. Au urmat, firesc, sărutările pe mâini. Era atât de pierdută, își mușca atât de pătimaș buzele, încât aș fi putut-o săruta pe buze, aș fi putut face tot. M-am reținut cu multă greutate.”

„Îi spusei atunci că o iubesc. Nu știu cum au răsunat cuvintele mele, căci ea își acoperi ochii și nu răspunse. Mă apropiai și repetai mai cald, mai sincer, acele câteva cuvinte de iubire pe care le puteam spune în bengali.”

„Mă apropiai, o luai în brațe și o sărutai iarăși, înnebunit de neînțelegere, întunecat de pasiune. O sărutai pe gură și-i întâlnii buzele umede, fragede și parfumate, cum niciodată nu aș fi crezut că îmi va fi dat să sărut.”

„-  Acum te iubesc numai pe tine; niciodată n-am iubit mai înainte. Mi s-a părut că iubesc. Acum știu, acum e altfel.”

„- Tu ai iubit vreodată așa, ca acum?
– Niciodată, răspunsei repede, fără să știu dacă mint sau exagerez numai.
– Nici eu, mărturisi Maitreyi. Dar alte iubiri am mai avut. Să ți le spun?
– Cum vrei.
– Am iubit întâi un pom…”

„Acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amantă perfectă în cea dintâi noapte.”

Te invit să descoperi alături de personajul narator, europeanul Allan, o cultură diferită, o cultură în care concepţia despre frumuseţe, despre angajament și despre iubire îți pătrunde adânc în suflet și rămâne acolo pentru totdeauna.

Crede în Tine!