Amintiri care-mi umezesc privirea


Închid ochii și te simt aproape, poate astăzi va fi ultima lacrimă sau poate mâine.

Amintirea ta mă ține ca să nu mă prăbușesc, zâmbesc mereu chiar și atunci când sufletul îmi plânge.

De la tine am învățat foarte multe, să zâmbesc chiar și atunci când sufletul îmi plânge.

De la tine am învățat să nu renunț niciodată chiar și atunci când simt că nu mai pot.

De la tine am învățat să mă ridic ori de câte ori viața m-a îngenunchiat.

De la tine am învățat să iubesc necondiționat și să dăruiesc.

De la tine am învățat să trăiesc ca să dăruiesc, nu să trăiesc ca să primesc.

De la tine am învățat că în viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți.

De la tine am învățat că modestia este cartea de vizită a omului deștept și bun.

De la tine am învățat că viața este despre frumusețe, despre zâmbet, despre puritate, despre frumos.

De la tine am învățat că în orice suflet este și  soare și umbră fără glas.

De la tine am învățat că viața nu este doar durere, ci este șansa de a visa, de a ierta, de a te bucura de peisajul vieții.

De la tine am învățat că inima există pentru iubire și nu pentru orgolii răutăți și lucruri mici.

De la tine am învățat că sunt oameni care te înțeleg dintr-o singură privire și oameni care nici după mii de cuvinte nu vor fi în stare să o facă.

De la tine am învățat că timpul este un ac, iar noi suntem ața din el.

De la tine am învățat că în fiecare dintre noi  există un rău și un bine, un frumos și un urât, numai de noi depinde ce alegem.

De la tine am învățat că speranța este cea care moare ultima.

De la tine am învățat că în viață unele lucruri trebuie să le acceptăm, oricât de grele ar părea  pe moment.

Am învățat cât de fragilă este viața, cât de ușor poate pleca un om, câtă durere și singurătate poate lăsa în urma lui.

În viață venim, visăm și apoi plecăm, orice pasăre își ia zborul.

Îmi amintesc zâmbetul tău cald și il îmbrățișez cu inima… Tati meu…

 

Crede în Tine!

Lasa un comentariu