Hai să trăim toate clipele magice!


 „Gândiți-vă la cum vă trăiți viața, cum vă amintiți trecutul, cum vă conturați visele, cum vă imaginați viitorul; cum comunicați, învățați și împărtășiți lucruri; cum găsiți un sens în viața asta complicată: creând povești. Poveștile ne ajută să găsim un sens.” – Jacqui Banaszynski

În fiecare zi, împreună cu soarele, Dumnezeu ne oferă o clipă în care e posibil să schimbăm tot ce ne face nefericiţi.

Iar în fiecare zi pretindem că nu realizăm momentul, ne străduim să credem că această clipă nu există, că ziua de azi e la fel cu aceea de ieri şi va fi identică cu cea de mâine.

Dacă am fi atenţi, am putea descoperi clipa magică. S-ar putea ascunde în momentul în care băgăm cheia în uşă, dimineaţa, în tăcerea de după cină, într-o mie şi unul de lucruri ce ni se par identice.

Această clipă există – atunci, toată puterea stelelor ne pătrunde pentru un moment şi ne permite să înfăptuim miracole.

Uneori, fericirea e o binecuvântare, dar de cele mai multe ori e o cucerire.

Clipa magică ne ajută să ne schimbăm, ne ajută să ne urmăm mai departe visele. Vom suferi, vom traversa multe momente dificile şi ne vom confrunta cu multe dezamăgiri, dar toate sunt pe cât de tranzitorii, pe atât de inevitabile, iar la final vom fi mândri de ceea ce am lăsat în spatele obstacolelor.

Cândva, în viitor, vom putea privi înapoi cu mândrie şi credinţă.

Nefericiţi sunt cei care se tem să-şi asume riscuri. Poate că nu sunt niciodată dezamăgiţi, niciodată deziluzionaţi, niciodată în suferinţă, precum aceia care au un vis de urmat. Dar, când privesc înapoi – pentru că întotdeauna privim înapoi – îşi vor auzi inima şoptind: „Ce ai făcut cu miracolele pe care Dumnezeu le-a semănat pentru zilele tale? Ce s-a ales de talentul pe care Cel Sfânt ţi l-a încredinţat? L-ai îngropat adânc, într-un mormânt, de teamă că-l vei pierde. Aceasta îţi este moştenirea: certitudinea că ţi-ai risipit viaţa“.
Nefericiţi sunt cei care aud astfel de vorbe. Pentru că atunci când, poate, vor crede în miracole, aceste clipe magice ale vieţii se vor fi scurs deja.

Trebuie să ascultăm copilul care am fost, care încă trăieşte în noi. Acest copil cunoaşte înţelesul clipelor magice. Îi putem înăbuşi oftatul, dar nu-l putem reduce la tăcere.

Dacă nu vom renaşte, dacă nu vom privi din nou viaţa cu inocenţa şi entuziasmul copilăriei, nu are sens să mai trăim. Te poţi sinucide în multe feluri. Aceia care încearcă să-şi ucidă trupul încalcă legea lui Dumnezeu. Dar şi aceia care încearcă să-şi ucidă sufletul încalcă legea lui Dumnezeu, chiar dacă crima lor este mai puţin vizibilă în ochii omului.

Să fim atenţi la ceea ce copilul din noi încearcă să ne spună. Să nu ne ruşinăm şi să nu-l înfricoşăm, deoarece se simte singur şi abia dacă se face auzit. Să-l lăsăm să ia din când în când frâiele existenţei noastre. Acest copil din noi spune că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.
Să-l facem să se simtă iubit din nou. Să-i facem pe plac – chiar dacă asta ar însemna să acţionăm într-un fel neobişnuit, chiar dacă ne-ar face să părem nebuni în ochii altora.

Amintiţi-vă că înţelepciunea oamenilor este
nebunie în faţa lui Dumnezeu.

Dacă ascultăm copilul pe care îl purtăm în suflet, ochii ne vor străluci încă o dată. Dacă nu pierdem legătura cu acest copil, nu vom pierde nici contactul cu viaţa. Hai să trăim toate clipele magice!

 

Crede în Tine!

Lasa un comentariu