Leon Dănăilă – un geniu cu viaţă de ascet, care atinge nemurirea prin faptele sale


Acad. Prof. Dr Leon Dănăilă se numără printre cele 5.000 de personalităţi importante ale lumii, este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa şi figurează alături de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului 21. A scăzut rata mortalităţii în operaţiile pe creier de la 50-60% la doar 3-4%, a introdus microscopul operator şi a fost primul în România care a făcut operaţii pe creier cu laser.

Este membru al Academiei Române, al Academiei de Ştiinţe Medicale şi a altor 21 de academii şi societăţi ştiinţifice din lume. Clinica de neurochirurgie din Bucureşti există astăzi datorită lui. După 30 de ani de studii şi cercetări a descoperit o nouă celulă în creier.

Se culcă la ora 21, se trezeşte la 4, citeşte cărţi de specialitate 2 ore apoi pleacă la spital. De la 7 la 8 oferă consultaţii gratuite, continuă cu vizita zilnică prin saloane şi pe la 9-10 intră în operaţii, unde îl aşteaptă cele mai dificile cazuri din România. Are o faţă senină şi oferă cu inimă largă un zâmbet sincer. Este un geniu cu viaţă de ascet, care atinge nemurirea prin faptele sale.

„Fiecare celulă umană este sfântă. Credinţa mea este că Dumnezeu, prin mine, ajută bolnavii pe care ajung să-i operez. Dumnezeu mi-a dat mâini, mi-a dat suflet, mi-a dat judecată şi eu trebuie să le utilizez pentru binele oamenilor.

Să ajuţi un bolnav, să vezi că a reînviat după ce l-ai operat, înseamnă una dintre cele mai frumoase satisfacţii posibile.

Să redai viaţa cuiva cred că este cel mai important lucru de pe lumea asta. Să salvezi un om, de exemplu să-l operezi la coloana vertebrală, să fie paralizat, să-i scoţi tumora şi el să înceapă să meargă, e una dintre minunile care îţi încântă sufletul.

Se spune că cel mai bun neurochirurg trebuie să aibă ochi de vultur, mâini de femeie şi inimă de leu.

Am operat preşedinţi de state, prim-miniştri şi miniştri din România şi străinătate, oameni din clasa medie, vagabonzi, boschetari, chiar şi criminali. Pentru mine nu contează ce statut social sau meserie au, caut doar să le salvez viaţa.

Am descoperit o nouă celulă în creier, este o premieră mondială.

Mergeam cu soţia la teatru, la operă. Dar să ştiţi că un neurochirurg trebuie să ducă o viaţă foarte strictă, să renunţe la multe lucruri. Eu făceam multe gărzi şi refuzam mereu invitaţiile de la prieteni.

În creier se intră de mână cu Dumnezeu.

Neurochirurgia este precum arta unui bijutier. Omul este mare prin ceea ce lasă în urma sa, nu prin ceea ce face.

Când operezi pe creier, dacă nu te gândeşti la Dumnezeu să-ţi trimită o mână de ajutor, bolnavul este pierdut.

Harta creierului seamănă cu a universului. Pe lângă zonele cunoscute, ale căror funcţii sunt ştiute, într-o proporţie foarte mare, există nenumărate alte zone necercetate încă sau cercetate insuficient. Toate acestea depind unele de altele. Viaţa noastră, cu tot ceea ce înseamnă conştient, subconştient şi incon­şti­ent (care sunt strâns legate între ele) este condiţionată de buna funcţionare a creierului.

Creierul este cea mai complexă materie din uni­vers. Mai complexă materie nu există. Este compus din celule de numai câţiva microni, care se văd doar cu microscopul, dar fiecare dintre aceste celule poate să aibă până la peste 20.000 de conexiuni în acelaşi timp. O singură celulă, vă daţi seama? Nu degeaba se spune că în creier “totul se lea­gă cu totul”.

Stările depre­sive scad imuni­ta­tea. Un bolnav de cancer îşi agravează boala dacă ajunge la depresie şi n-o poa­te gestiona.

Credinţa este foarte importantă pentru beneficiul omului, în general. Omul lipsit de credinţă este un om pierdut.

Dacă simţi că-ţi place ceva foarte mult, e bine să-ţi urmezi calea şi să perseverezi. Numai aşa poţi câştiga pariul cu viaţa.”

Crede în Tine!

2 comentarii

  • Lucian Nicolaescu
    15 noiembrie 2019 at 2:46 am

    ” L-am cunoscut ” , da și nu ! Mai corect ar fi să afirm că : M-A CUNOSCUT ! Să tot fie 26 ( douăzecișișase de ani ) când, înarmat cu un fel de Flex , mi-a despicat craniul și mi-a ” reparat ” un anevrism al Arterei ochiului stâng ! UNUL DINTRE CELE PESTE 45.000 DE ASTFEL DE ” CUNOȘTINȚE ” ! Mulțumiri ? Cam puțin ! Recunoștință , DA ! Și un REGRET ; VÂRSTA ÎNAINTATĂ A ILUSTRULUI OM NUMIT LEON DĂNĂILĂ !

    • eliza
      1 februarie 2020 at 1:02 pm

      Un Mare OM!

Lasa un comentariu