Viaţa e mai frumoasă când admiri cerul şi ploaia


Bucură-te de ploaie, chiar și atunci când este ploaie în sufletul tău. Până și tristețea are profunzimea ei, îți poate oferi noi înțelesuri.

Draga mea, “Ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici”, spunea Friedrich Nietzsche. Nu-i aşa?Vreau să ţii minte 10 lucruri importante, atunci când norii s-ar abate asupra ta… Să nu uiţi  te rog, acest mesaj de încurajare:

Durerea este o parte a vieţii şi a iubirii şi te ajută să CREŞTI

Suferinţa face parte din contractul nostru cu viaţa. Avem nevoie să simţim suferinţa aşa cum avem nevoie să simţim că trăim! Nu îţi fie frică de oameni, te rog şi ai încredere în momentele frumoase alături de ei, iar nu în cele care aduc suferinţă. Frumuseţea îi defineşte pe oameni!

Fii în pace cu clipa de față

Nu lăsa durerea să te facă să te simţi neajutorată. Soluţiile mereu apar. Cineva drag ne veghează. Fiecare zi e un miracol, fiecare zi e un dar

Cele mai mari frici ale tale NU EXISTĂ! 

Ce eliberare ai simţit în momentul când ai conştientizat acest lucru! Da, nu uita, fricile sunt doar proiecţii ale minţii, sunt doar imaginaţie. Cele mai mari pericole pe care le imaginezi nu există de fapt.

Suntem aici ca să învăţăm în fiecare zi. 

Şi ce minunăţie, ce binecuvântare aceasta! Avem o conştiinţă care ne permite să vedem minunăţia existenţei. Cu o atitudine pozitivă, vei reuşi mereu să apreciezi tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, pentru că toate aceste provocări nu sunt decât unelte care te ajută să capeţi experienţă de viaţă. Ai puterea de a transforma rănile şi fricile în ÎNŢELEPCIUNE!

Doar cu prezentul te confrunţi mereu! 

Uneori, privind lucrurile rele peterecute în trecut, observi acum cu mai multă detaşare, că ele de fapt au adus mult bine în viaţa ta. Nu lăsa nici trecutul şi nici viitorul să îţi fure viaţa. Ai încredere în MOMENTUL PREZENT.

Nu poţi schimba situaţii asupra cărora nu ai responsabilitate totală! 

Deci, asumă-ţi responsabilitatea. Atunci când ne luăm în mâini propria viaţă, atunci când ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce trăim, ceea ce simţim şi ceea ce ni se întâmplă, se petrec cu adevărat, miracole.

Există întotdeauna motive să fii recunoscătoare!

Viaţa e mai frumoasă atunci când zâmbeşti! Viaţa e mai frumoasă când admiri cerul şi ploaia! Da, ai încredere, norii se duc mereu. Gândeşte-te la toţi oamenii minunaţi din viaţa ta, gândeşte-te la valoarea din tine însăţi şi la atâtea lucruri pe care până acum, le-ai realizat. La sfârşitul zilei, nu fericirea ne face să fim recunoscători, ci recunoştinţa e cea care ne face să ne simţim fericiţi.

Lucrurile bune nu se întâmplă peste noapte!

Marile realizări au nevoie de timp pentru a se manifesta. Cu răbdare, încet-încet poţi să atingi toate lucrurile la care ai visat.

Nu ceilalţi oameni te validează! 

Când ne străduim să obţinem ceva important, adesea căutăm privirea aprobatoare a celorlalţi pentru a primi validare. Dar adevărul este că nu ei pot face asta. Trebuie doar să crezi în tine şi în ceea ce îţi doreşti să atingi evoluând.

Şi să nu uiţi niciodată. NU EŞTI SINGURĂ

În vâltoarea celor mai grele încercări, ne simţim adesea singuri. Şi priveşti în jur şi îi vezi pe alţi oameni care par să fie bine. Dar fiecare are propriile sale suferinţe. Iar atunci când comunicăm unii cu ceilaţi, ne dăm seama că de fapt, niciodată nu suntem singuri. Nu, nu eşti singură… Şi timpul a demonstrat acest lucru de atât de multe ori…

Crede în Tine!

Lasa un comentariu