Fii un dar minunat pentru cei în a căror viaţă pătrunzi, indiferent dacă stai doar o clipă sau vei rămâne acolo pentru totdeauna


Dă-le celor pe care îi iubești aripi să zboare, rădăcini să se întoarcă și motive să stea.” Dalai Lama

Îmbrăţişează fiecare împrejurare, însuşeste-ţi fiecare vină, împărtăşeşte fiecare bucurie, contemplă fiecare mister, pune-te în pielea fiecăruia, iartă orice jignire, vindecă fiecare inimă, respectă adevărul fiecărei persoane, iubeşte Dumnezeul fiecărei persoane, protejează drepturile fiecărei persoane, păstrează intactă demnitatea fiecărei persoane, promovează interesele fiecărei persoane, îngrijeşte-te de nevoile fiecărei persoane, acceptă că fiecare persoană este sfântă, scoate în evidenţă cele mai mari daruri ale unei persoane.

Fii un exemplu viu, însufleţit, al celui mai înalt Adevăr care sălăşluieşte în tine.
Vorbeşte despre tine cu smerenie, ca nu cumva cel mai înalt adevăr al tău să fie interpretat în mod greşit, ca o lăudăroşenie.
Vorbeşte blând ca nu cumva să se creadă că încerci doar să captezi atenţia.
Vorbeşte cu bunătate, pentru ca toţi să poată cunoaşte dragostea.
Vorbeşte deschis ca nu cumva să se creadă că ai ceva de ascuns.
Vorbeşte sincer, ca să nu fii înţeles greşit.
Vorbeşte adesea, astfel încât cuvântul tău să nu fie uitat.
Vorbeşte cu respect, ca nimeni să nu fie jignit.
Vorbeşte cu dragoste, astfel încât fiecare silabă să vindece.

Fă din viaţă ta un dar! Aminteşte-ţi mereu că tu eşti darul! Fii un dar pentru oricine care-ţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri. Fii atent: să nu intri în viaţa altuia, dacă nu poţi să fii un dar.

Când cineva intră pe neaşteptate în viaţa ta, află ce dar trebuie să primească acea persoană de la tine. De ce altceva crezi că vine cineva la tine? Fiecare persoană care a venit vreodată la tine a venit să primească un dar.

Primindu-l, el îţi dă ţie un dar – darul de a trăi experienţa şi împlinirea lui Cine Eşti.

Când vezi acest adevăr simplu, când îl înţelegi, vezi cel mai mare adevăr dintre toate!

Fii o lumină asupra omenirii şi nu îi face rău. Încearcă să construieşti, nu să distrugi. Cum? Prin exemplul tău luminos.

Crede în Tine!

Lasa un comentariu