Cred că oamenii nu ne ating sufletele întâmplător


Mă întreb uneori, fără să pot să îmi explic evident, de ce şi ce anume ne aduce la un moment dat lângă un om şi nu lângă altul.

De ce uneori simțim nevoia să vorbim, să zâmbim, să ne tachinăm sau să tăcem lângă cineva anume şi nu lângă altcineva anume. Aş vrea să înțeleg şi să vă spun şi vouă, dar nu înțeleg nici cât să mă lămuresc pe mine. Pot doar să bănuiesc că este vorba despre o anume ” alchimie ” . O alchimie a cugetului, a simțurilor, a rostirii, a tăcerii, a sufletului. Nişte potriviri atât de perfecte a gândurilor cuiva pe gândurile tale, încât nu îți doreşti să te afli în altă parte. Este ca şi cum ai lua bucăți de puzzle din tine şi le-ai potrivi în altcineva. Întâmplător sau nu, ele se aşează de minune. Urmează mirarea. Apoi bucuria. Timpul însă este cel care va hotărî ce fel de tablou creăm noi împreună. Al prieteniei, al iubirii, al rămânerii sau al plecărilor.

Indiferent de gradul de compatibilitate, în viață, criteriile după care ne rămân oamenii alături, este altul. Trebuie să avem un strop de noroc, un strop de respect, un strop de înțelegere, mai mulți stropi de credință şi un ocean de iubire.

Totuşi, cred că oamenii nu ne ating sufletele întâmplător: în fiecare atingere există magie şi multă Dumnezeire.

Crede în Tine!

Lasa un comentariu