Craftz.ro – universul cadourilor personalizate


„Un adevărat cadou cuprinde o parte din tine însuţi.” – Ralph Waldo Emerson

Îmi plac cadourile care spun poveşti, cadourile care aduc bucurie şi emoţie în suflet, îmi plac cadourile care ajung acolo unde trebuie, adică în suflet!

Îmi plac foarte mult cadourile personalizate, un cadou personalizat este plin de emoţie, foarte potrivit pentru a fi dăruit în orice moment, este realizat de tine, prin urmare arată cu atât mai mult aprecierea pe care i-o porţi persoanei căreia îţi doreşti să o surprinzi în cel mai plăcut şi emoționant mod! Întotdeauna mi-au plăcut lucrurile unice, ador acele frânturi personalizate care mă fac să mă simt specială.

Sunt fericită şi entuziasmată să scriu astăzi despre un nou concept, născut din pasiunea unor tineri, cu scopul unic de a crea ceva nou, singular, ceva care să te transforme într-un icon neconvenţional sau dimpotrivă să arate tuturor că eşti parte a unui întreg.

De aceea astăzi vreau să te invit într-un loc tare drag mie, un loc magic, un univers de poveste – universul cadourilor personalizate Craftz.ro  – pasiune pentru cadouri de poveste!

Am avut privilegiul de a cunoaşte lucrurile excepţionale de aici, de când am primit cadou o frumoasă cutiuţă din lemn având în interior un splendid trandafir criogenat care mi-au plăcut enorm, dar cel mai mult m-a fascinat designul cutiuţei din lemn şi citatul gravat din interior, de cum l-am văzut am simţit că este un cadou special, unicat, o mică operă de artă. Mi-a plăcut atât de mult acest cadou încât mi- am dorit să îi găsesc, să văd ce minuăţii mai au şi vă spun sincer că am fost copleşită de toate minunăţiile, cadouri unice făurite cu trudă şi dăruire. Oameni minunaţi care lucrează din suflet către suflet dând naştere la mici opere de artă.

Pentru unii dintre noi momentul alegerii unui cadou reprezintă una dintre cele mai grele provocări, pentru că încercăm să găsim ceva care să se potrivească persoanei căreia îi facem cadoul, dar ne întrebăm în același timp dacă am intuit bine ce și-ar dori sau nu. Cu https://www.facebook.com/craftz.ro n-ai cum să dai greș, pentru că sunt realizate cu ajutorul tău ca să se potrivească exact persoanei pentru care ai cumpărat-o.

Eu am fost foarte mulţumită de colaborarea cu ei încât am vrut să ştiţi şi voi că există un univers al cadourilor personalizate, realizate cu pasiune, cadouri unice pe care le puteţi comanda pentru cei dragi.

Principalul material de lucru folosit de Craftz.ro este lemnul pe care îl prelucrează în felurite moduri: de la fotografii gravate, la forme tăiate pe contur, tablouri în diferite modele şi dimensiuni, unele dintre ele combinate în mod inspirat cu alte materiale, cum sunt lichenii stabilizati, pentru accente de culoare si pentru un mesaj mai puternic.

Dacă nu mă credeţi, luaţi de admiraţi doar câteva exemple din toate minunile https://www.facebook.com/craftz.ro

O gravură personalizată este o modalitate excelentă de a arată celor dragi cât de mult îți pasă și cât bine îi cunoști.

Când oferi un astfel de cadou transmiţi toată iubirea și aprecierea ta prin intermediul unui mesaj, a unei amprente sau al unui simbol inserat.

Avantajul acestor produse, ca de altfel a tuturor celor realizate manual este faptul că ele poartă nu doar pasiunea creatorului dar sunt și unice și pot fi personalizate după bunul plac al celui care le comandă.

Fotografia, reprezintă acea parte dintr-o amintire, care-ți spune într-un fel special, că momentele cu adevărat importante și deosebite din viață noastră, nu trebuie să le uităm niciodată!

Trandafirul criogenat – un simbol al iubirii nemuritoare.

Îi recomand din inimă pe cei de la Craftz.ro deoarece cu ei ai posibilitatea să personalizezi tablouri prin gravare laser, agende cu coperţi din lemn vopsite în diverse culori, trandafiri criogenaţi şi nu numai, toate personalizate exact cum îţi doreşti,  pentru a-ţi surprinde într-un mod cât mai plăcut persoanele dragi.

Te asigur că nu vei da greş cu un asemenea cadou personalizat!

Acestea sunt minunăţiile despre care vă povesteam că m-am îndrogostit de ele, iar cutiuţa cu trandafirul criogenat pur şi simplu m-a fascinat!

Eu iubesc enorm trandafirii, iar criogenarea trandafirilor este o modalitate de conservare a acestora și de păstrare a frumuseții și a celor mai prețioase amintiri cât mai mult timp.

Cei de la https://www.facebook.com/craftz.ro te ajută să oferi un trandafir criogenat ca simbol al dragostei eterne și cu siguranță vei aduce multă bucurie alături de el. Acesta este natural, delicat și va trebui păstrat cu grijă. Este un dar unic ce va rezista de la 2 la 25  de ani în funcție de cum va fi păstrat. Un dar nobil ce merită a fi oferit cuiva cu adevărat special.

Aşadar, o personalizare înseamnă că puneți timp, gândire și efort în darul vostru, astfel acesta va avea o semnificație aparte și va fi cu siguranță prețuit.

Dacă ești în căutarea unui cadou memorabil pentru cineva cu ocazia unui eveniment important precum o zi de naștere, o aniversare, un angajament, ziua îndrăgostiţilor, ziua Mamei sau un cadou simbolic de Crăciun, accesează pagina https://www.facebook.com/craftz.ro şi alege cadoul perfect.

Pentru că a dărui înseamnă mai mult decât a face cuiva un dar. A dărui din suflet înseamnă să oferi fără să aștepți ceva în schimb. A dărui înseamnă cinstire, dedicare, grijă, apreciere, iubire. Înseamnă să găsești plăcerea în a-i face fericiţi pe cei din jurul tău. Pentru că viaţa este mult mai frumoasă atunci când o împărtășim cu cei din jurul nostru.

Accesează pagina https://www.facebook.com/craftz.ro , alege cadoul perfect și ocupă un loc în inimile celor dragi.

Recomand din inimă!

Site: https://craftz.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/craftz.ro

P.S: Pentru că urmează cea mai frumoasă perioada a anului şi pentru că ştiu că, iubiţi  cadourile la fel de mult ca și mine, eu împreună cu cei de la Craftz.ro v-am pregătit un GIVEAWAY. 🤩🤩🤩🎁🎁

Aşadar, mâine fiţi pe fază pentru a vă înscrie la GIVEAWAY! 😉😉🎁🤩

Crede în Tine!

2 comentarii

  • Amalia
    3 noiembrie 2020 at 10:04 pm

    Iti multumim pentru acest articol minunat!!! Ne bucura, ne onoreaza si ne da incredere sa continuam ceea ce facem ❤️

    • Eliza
      3 noiembrie 2020 at 11:58 pm

      Sunt realmente onorată că am avut oportunitatea de a scrie acest articol, pe cuvânt!

      Felicitări şi mult success în tot cee ce făuriţi!

Lasa un comentariu