Arta de a primi flori – ce spun bunele maniere


Cadourile și florile sunt o bucurie pentru orice femeie. Când ne referim la cadourile florale, se vorbește de multe ori despre bunele  maniere pe care persoana care dăruiește flori ar trebui să le aibă. Nu mai puțin important însă este și felul în care primești florile. Iată ce trebuie să faci când primești flori ca să respecți bunele maniere.

Mulțumește persoanei care îți oferă florile

Arată-ți întotdeauna încântarea față de florile primite și mulțumește pentru ele. Dacă florile nu-ți sunt oferite personal, ci expeditorul apelează la o florărie online, sună-l imediat după ce ai primit florile și mulțumește-i pentru gestul său.

Pentru persoana care trimite flori poate fi destul de neplăcut să nu primească un feedback, mai ales dacă știe că florile au fost deja livrate. S-ar putea crede că gestul nu a fost apreciat suficient. Așa că, indiferent cât de ocupată ai fi, ia-ți 5 minute  și contactează expeditorul pentru a-i mulțumi.

Nu refuza florile și nu întreba „Cu ce ocazie?”

De multe ori, dacă nu e ziua noastră sau nu sărbătorim ceva, ni se pare ieșit din comun să primim flori. Acest lucru ar trebui să fie eliminat din concepția tuturor, deoarece florile sunt un dar aparte ce poate fi oferit în absolut orice zi. Așa că ascunde-ți mirarea și ferește-te de întrebarea: „Cu ce ocazie?” atunci când partenerul tău sau cineva drag îți dăruiește un buchet de flori. Bucuria ta va fi primită mult mai bine decât mirarea.

Bunele maniere spun că niciun cadou nu se refuză, cu atât mai puțin florile. Cadourile pot fi refuzate doar dacă sunt o metodă de presiune.

Nici măcar dacă ești alergică la polen nu este elegant să refuzi florile. Însă poți să transmiți într-o manieră delicată această problemă a ta. Poți spune, de exemplu: „Te rog să nu te superi, dar voi așeza florile în camera cealaltă. Sunt superbe și îmi pare rău că nu pot sta mult timp în preajma lor, dar mă va apuca strănutul în 5 minute.”

Asigură persoana care ți-a dăruit florile că îți plac la nebunie și că te bucuri că ți le-a adus, dar că alergia îți dă bătăi de cap. Cu siguranță va înțelege și a doua oară se va orienta spre un alt cadou sau spre flori care nu provoacă alergii.

Așază cât mai repede florile în vază

Dacă primești pe cineva în vizită și îți oferă la sosire un buchet de flori, nu uita să îl așezi cât mai repede într-o vază cu apă. Pe lângă faptul că, punându-le cât mai repede în apă, te vei bucura mai mult timp de ele, este nepoliticos să uiți florile primite undeva pe o masă.

Așază florile aproape de tine

Când florile îți sunt înmânate personal, arată-i persoanei care ți le-a dăruit că te bucuri cu adevărat de ele. Pentru acest lucru, e foarte indicat să așezi vaza cu flori cât mai aproape de tine. Dacă ai invitați acasă și stați în living, nu vei așeza niciodată florile în bucătărie sau în dormitor.

Cel mai bine este să fie așezate astfel încât să se afle  în raza vizuală a tuturor musafirilor. Prezența florilor va stimula inclusiv comunicarea, așa că veți avea parte de o întâlnire foarte plăcută.

Respectând aceste reguli simple,  vei aduce o bucurie sinceră  persoanei care îți oferă florile. Și, până la urmă, acesta este scopul cadourilor: să creeze un sentiment plăcut atât celui care le primește, cât și celui care le oferă.

Crede în Tine!

Lasa un comentariu