Mărţişorul – Un mic gest de mulţumire!


Ziua de 1 martie este specială. Natura ne anunță că se pregătește de un nou început, iar noi, din vremuri străvechi, purtăm pe haină sau la încheietura mâinii simbolul magic al mărțișorului. Și cu bucurie dăruim și primim, an de an, aceste frumoase mărturii ale recunoștinței, renașterii și speranței.

Un mic gest de mulțumire!

Se spune că la începutul veacurilor anul începea pe data de 1 martie. Iar un obiect mic din metal se dăruia celor dragi și se înnoda la încheietura mâinii pentru a-i apăra de toate cele rele și afurisite. Poetul George Coșbuc spunea că prin purtarea lui ne apropiem soarele de suflet pentru a ne aduce veselie, sănătate și curățenie sufletească.

Este perioada din an în care putem spune Mulțumesc! cu ajutorul unor mici cadouri, fie sub formă de simboluri ancestrale, fie transpuse în obiecte moderne după gustul și personalitatea celor pe care-i prețuim.

Mama, prietena cea mai bună, sora sau învățătoarea copilului vor fi primele trecute pe lista magică a Mărțișorului. E frumos să dăruiești! Și atunci când o faci, fă-o din suflet, cu bucurie și învață-i și pe cei mici să facă la fel.

Nu uita că obiectele tradiționale, făcute cu migală, pasiune și răbdare poartă în ele energii neștiute, gânduri tainice, vise ascunse, iar dăruirea lor este o promisiune pentru eternitate.

Mai jos am să vă prezint colecţia de mărţişoare pictate manul. Eliza Matei Art

Și dacă încă nu ai găsit mărțișorul potrivit pentru mama ta, gândește-te ce anume o face să se lumineze și să zâmbească fericită cu boaba de lacrimă ascunsă în colțul ochilor: TU! Tu în primii ani de viață când gângureai la ea în brațe, tu când ai învățat să mergi pe bicicletă, tu când ai plecat în prima tabără, când ai absolvit facultatea sau când ți-ai ținut în brațe copilul, nepotul drag fără de care viața ei ar fi mai goală și mai pustie. Înrămează o fotografie cu o clipă furată din trecutul tău și dăruiește-i-o.

Și nu uita, 1 martie este ziua în care primăvara a învins. De acum înainte soarele va fi mai prezent în toate. Cu gândul acesta, dăruiește celor dragi tot ce știi că-i bucură și-i încântă.

Eliza Matei Art

Crede în Tine!

Lasa un comentariu