O legătură sufletească se simte şi de la distantă, şi în prezenta celuilalt



Legăturile sufletești puternice se simt. Dincolo de timp și spatiu. Și apropie tot mai mult doi oameni. O astfel de legătură nu este predictibilă. Crește într-un ritm natural. În ritmul propriu. Uneori pare că se dizolvă în tăcere, alteori se dinamizează într-un contact vizual prelung. Într-un soi de comunicare de la suflet la suflet.
Undeva, ceva rămâne mereu. Ceva care se îmbogătește. O conexiune care scoate la suprafată tot felul de alte afinităti și tot mai multă disponibilitate pentru celălalt. Ai încredere fără să știi de ce. Te simti tot mai bine fără să te gândești la motive.

Dar este mai ușor de perceput când doi oameni se află în aceeași încăpere. Și de fiecare dată când sunt împreună conexiunea lor se aprofundează, odată cu sporirea clarităţii propriilor trăiri. Şi a sentimentului de “mă simt în largul meu cu tine.” Indiferent ce alegeri fac, acești oameni continuă să se atragă reciproc. Cât timp există conexiune, ei curg spre același loc. Construiesc împreună. Conștient sau inconștient.

Astfel de oameni, astfel de legături sufletești au puterea să scoată la suprafată tot ce e mai bun. Își pun amprenta încă de la început. O astfel de relatie este altfel de frumoasă. Și înflorește tot mai bogat. În interior și în tot ce o înconjoară.

Crede în Tine!

Lasa un comentariu