Soires de la Mode 36! –„Romanian Couture” Eleganţă şi Rafinament!
31 octombrie 2024
Luni, 28 octombrie a avut loc cea de a 36-a editie a celui mai longeviv eveniment de fashion din România: SOIREES DE LA MODE – în acelasi loc special – sala “LE DIPLOMATE” din hotel Intercontinental Athenee Palace – gazda a multor ediții de succes ale show-ului. De această dată a fost sărbătorit prin modă, Bucureștiul. La aniversarea a 565 de ani de la atestarea acestuia, designerii români selectați și-au prezentat viziunile creative pornind de la istoria multiseculară a acestuia – de la medieval, prin universul lui Anton Pann, prin strălucita perioadă interbelică, trecând prin comunism si până in prezent – mai mult, a fost pus accentul pe viitor, prin creații inspirate, diverse, complexe și cu totul speciale. Subtema ediției a fost “Romanian couture” – ca mijloc perfect de celebrare a acestei istorii de 565 de ani a capitalei.
A fost o premieră, o seară unică, în care conceptul de couture a fost interpretat în complexitatea lui: nu doar ca și creații de gale – atât de numeroase la noi – Red Carpet de Premii și festivaluri sau seri de evenimente diverse, ci ca si laborator – acel spațiu aparte în care designerii își pot concretiza cele mai speciale viziuni și povești. Designerii români au trecut cu brio acest “examen”, prezentând, în ambele abordări, creații cu totul aparte.
Continuând seria premierelor, această ediție a SOIREES DE LA MODE a găzduit cel mai mare număr de designeri pe podium – 20– dintre care aproape jumătate erau nume noi invitate, tineri designeri de real potențial – o altă premieră in sine.
“Eu cred în moda românească! Iar astăzi am demonstrat cu prisosință potențialul imens al designerilor români – tinere branduri sau nume consacrate – pe o temă foarte complexă și aparte: couture-ul românesc! A fost un examen trecut cu “excelent” de cei 20 de designeri pe care i-am ales – se pare, foarte inspirat. A fost o seară magică finalizată magistral prin imensa surpriză pe care mi-au făcut-o, într-o conjurație splendidă, toți designerii și apoi întregul public! Mulțumesc! Mă înclin! Pe 18 Noiembrie va avea loc următorul show – din ciclul: ”FASHION Moments” – iar in Martie /Aprilie 2025 următoarea SOIREES DE LA MODE – Editia 37 – cu Tema: “FASHION ICONS””, a declarat Alin Galatescu.
Designerii selectați pentru eveniment au fost: Aleha Toncea, Alexandra Calafeteanu, Anca Manea, Denis Predescu, CarmeR by Carmen Roata, Oana Manoliu (New), Underflirthy by Cristina Oprea, Baddeatelier by Valentina Badea (New), Bianca Prundeanu (New), Damelia Couture by Amelia Stan (New), Idyllic by Corina-Elena Gheliuc, Mihnea Covaci, PUER Designs by Catalina Graure (New), Maria Popescu (New), Maam with Love by Alexandra Sandu (New) + bijuterii Mesteshukar Butiq (New), Raluca Lupulescu Soare, Katalin Szalai, The Black Sheep by Cristina Diaconu (New), Natalia Vasiliev și Cera Mihailescu. Accesorii: Atelier Danessa.
Printre invitați s-a numărat și Mihaela și Mircea Geoană, iar alte personalități prezente au fost: Tania Budi, Bianca Brad, Monica Anghel, Ioana Olivia Paunescu, Octavia Geamanu, Marina Almasan, Dana Savuica, Rita Muresan, Sorin Marcus, Gabriel Hennessey, Alisa, Oana Bulai, Irina Nistor, Cristina Lazar, Alexandra Coman, Carmen Maria Strunjac, Ioana Picos, Andreea Chiritescu, Sabina Lisievici si mulți alții.
SOIREES DE LA MODE este cel mai longeviv eveniment de fashion creativ din România. Locație: Sala „LE DIPLOMATE” – Intercontinental Athenee Palace„SOIREES DE LA MODE” este un eveniment marca Avanpremiere by Alin Gălățescu.
Îmi doresc ca prin această frumoasă călătorie a mea prin viață , sa pot să inspir frumos oamenii, prin cuvintele, faptele, gesturile și frumusețea lumii mele interioare.
Prin continuarea navigării pe CredeInTine.com confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.