All posts by eliza

Cosmetica din bucătarie


Bucătăriile noastre sunt pline cu cosmetice gratuite. Des­chi­deți frigiderul și căutați: câte le­gume, fructe și produse lactate, tot atâtea rețete de frumusețe. Proaspete și ținute la rece, sunt o bucurie pen­tru obraz. 1. Cremă cu iaurt Ideală pentru porii dilatați, coșuri și puncte negre. Amestecați o lin­guriță de iaurt cu o linguriță din cre­ma dvs.

Hai să trăim toate clipele magice!


În fiecare zi, împreună cu soarele, Dumnezeu ne oferă o clipă în care e posibil să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. Iar în fiecare zi pretindem că nu realizăm momentul, ne străduim să credem că această clipă nu există, că ziua de azi e la fel cu aceea de ieri şi va fi identică

Luaţi lumină pentru suflet, nu flacără pentru lumânare


Hristos a înviat! — “ Fiți lumină, priviți înspre lumină, oferiți lumină celor din jurul vostru. Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt.Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit. Să ne veselim duhovnicește de praznicul Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și să

Parfumul de primăvară


Primăvara aduce schimbări și în grădina cu frumusețe a unei femei: părul, tenul, veșmintele, si­lueta trebuie să iradieze prospețime și stră­lu­cire, asemeni semnelor ano­tim­pului. La colțurile străzilor au apărut de mult lalelele, zambilele și narci­sele. Ramurile magnoliilor sunt pline de flori. La atâta adiere de lumină și de miresme, ce parfu­muri ar trebui să poar­te

Muzică pentru suflet


„Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viată și veselie tuturor lucrurilor, ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.” Platon Muzica reprezintă cea mai pură și delicată artă, cea mai complexă formă de manifestare a frumosului, muzica este ceva care