Hachiko – povestea unui câine

Cred că fiecare dintre noi, chiar dacă  nu recunoaşte, îşi doreşte foarte mult un prieten adevărat. Desigur că de multe ori noi ne înşelăm în privinţa ,,prietenului adevărat”, aşa că am decis să vă prezint în continuare, pentru a vă demonstra că prietenie adevărată totuşi există, o poveste foarte frumoasă a prieteniei dintre un câine si un profesor.

Ştim cu toţii încă de mici că cel mai bun prieten al nostru este câinele. La fel este şi în filmul Hachiko: Povestea unui câine, un film bazat pe realitate, în care personaj principal este câinele cu acelaşi nume – Hachiko.

Povestea începe atunci când, într-o seară, profesorul Parker Wilson, revenind de la serviciu, găseşte pe peronul gării un cățel. Neştiind ce să facă cu el şi în ciuda faptului că soţiei sale nu-i plăceau câinii, profesorul îl ia la el acasă. Între cei doi începe să se dezvolte o prietenie foarte strânsă şi chiar si soţia profesorului ajunge să-l îndrăgească foarte mult pe Hachiko.

Câinele îşi însoţeşte stăpânul în fiecare zi la gară, când acesta pleacă la serviciu, iar apoi, spre seară, când profesorul se întoarce de la serviciu, Hachiko îl aşteaptă. Acest lucru se întâmplă mereu, până când într-o zi, domnul Parker  moare brusc în cursul unei lecţii la facultate, din cauza unui atac de cord. Hachiko, continuă să-şi aştepte stăpânul în fiecare zi la gară la aceleaşi ore, fără ca domnul Parker să apară. Familia domnului Parker se mută din vechea casă şi îl iau cu ei şi pe Hachiko, care fuge de la ei şi se întoarce la gară, unde continuă să-l aştepte pe profesor. Curând toată lumea află despre acest câine devotat, care devine un subiect foarte interesant pentru ziarişti şi nu numai.

În fiecare zi până la sfârşitul vieţii sale, Hachiko aşteaptă la gară, sperând că poate stăpânul său va veni. Aceasta însă nu se întâmplă, iar peste 10 ani câinele  moare, în cele din urmă, chiar în locul în care îşi aştepta de obicei stapânul.

În cinstea câinelui real Hachiko, s-a ridicat în anul 1834 o statuie de bronz, în faţa gării Shibuya, iar corpul său împăiat şi zgarda sunt păstrate la Muzeul Național de Științe al Japoniei, din Ueno.

Deși este o poveste tristă, Hachiko a reușit să inspire oameni chiar și după ce a încetat să mai existe. O astfel de legătură între un câine și stăpânul său este rar întâlnită, motiv pentru care trebuie să fie apreciată și imortalizată pentru eternitate.

Un câine trist, cu o ureche lăsată și cu ochii mici, purtând mereu hamul în jurul pieptului, Hachiko a trăit aproape întreaga viață plângându-și stăpânul care nu mai venea. Dacă ar fi putut să înțeleagă și să conștientizeze ceea ce înseamnă moartea, este probabil ca Hachiko să fi renunțat la un moment dat să își mai aștepte stăpânul. Dar pentru că nu a reușit să definească moartea, Hachiko a devenit un simbol pentru întreaga lume.

Hachiko este un film nemaipomenit de frumos, care cred că poate să sensibilizeze pe oricine şi să-l facă să se gândească la lucruri cu adevărat importante, precum prietenia, iubirea…

Crede în Tine!