Ați început și voi să fredonati „It’s beginning to look a lot like Christmas”? La Sabon atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă te învăluie de la începutul lunii noiembrie. Doar așa vei avea timpul necesar să explorezi cu migală întreg universul de cadouri Sabon. Pășește împreună cu cei dragi în regatul de poveste al celor
All posts by eliza
Întrucât nu avem certitudinea zilei de mâine și nu știm ce se poate întâmpla peste o secundă ar trebui să acordăm mai multă importanță timpului și să încercăm nu doar să respirăm ci și să simțim cu adevărat viața. În orice clipă se poate întâmpla ceva bun. Sau mai puțin bun. Oameni care se îndepărtează
„Un adevărat cadou cuprinde o parte din tine însuţi.” – Ralph Waldo Emerson Îmi plac cadourile care spun poveşti, cadourile care aduc bucurie şi emoţie în suflet, îmi plac cadourile care ajung acolo unde trebuie, adică în suflet! Îmi plac foarte mult cadourile personalizate, un cadou personalizat este plin de emoţie, foarte potrivit pentru a
Ne aflăm în plină toamnă, iar dacă nu ai făcut o schimbare în materie de parfumuri, este momentul! Acest sezon trebuie să recunosc este preferatul meu. Iubesc să port pulovere cât mai cozy, în care să mă simt bine, să calc prin covorul de frunze, să citesc multe cărți, și să port parfumul preferat. Dacă
Sănătatea e darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă. Fericirea constă, în primul rând, în sănătate. Sucurile naturale ar trebui să facă parte dintr-un stil de viață sănătos pentru că ele ne oferă doza de vitamine și minerale necesară funcționării optime a organismului. Ele pot fi introduse la micul
Până nu demult, să iei în brațe un arbore îți atragea eticheta zeflemitoare de hipioată visătoare. Dacă mai vorbeai și de una singură în timpul ăsta, era un semn clar că ai luat-o în sfârșit razna. Însă în vremuri de pandemie — în care îmbrățișările cu cei dragi reprezintă, practic, opusul menținerii distanței sociale —
— “ O mamă îşi poate ţine doar o vreme copilul în braţe, dar din inimă nu-i dă drumul până la sfârşitul vieţii.” Emoţiile trăite de o femeie atunci când devine mamă sunt unice. Iubirea pe care i-o poartă bebeluşului său încă din timpul sarcinii crează o primă legatură între cei doi, însă aceasta devine
“Cea mai frumoasă femeie din lume își poartă părul strâns; merge desculță prin casă și uneori își dorește să iasă fără machiaj. Zâmbește înainte să se uite în oglindă, ca să nu dea prea multă atenție defectelor ei. Se culcă întotdeauna după miezul nopții și verifică din nou și din nou conversații care nu se
„Ziua bună se cunoaște de dimineaţă“, spune un vechi proverb românesc. Cu alte cuvinte, pentru o zi bună ai nevoie de un start bun. Ritualul fiecărei dimineţi trebuie să te pregătească pentru a face faţă cu brio provocărilor zilei. Iată câteva „ingrediente“ care te energizează și-ţi oferă bună dispoziţie! Mișcă-te puţin Nu te grăbi să
Vara, expunerea prelungită la soare, apă sărată a mării sau cea cu clor din piscină, lasă efecte asupra părului nostru. Părul se poate sensibiliza, devine fragil, uscat, astfel că are mai mare nevoie de o îngrijire specifică. Hair-stiliştii afirmă că expunerea prelungită în vacanţă la soare şi apa mării are un efect de alcalinizare asupra