All posts by eliza

„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!” Nichita Stanescu Plouă cu frunze, plâng în mine gândurile. Sunt strigatul neputinței pe care îl auzi cand tac, sunt acorduri de suflet când mă privești, sunt parfum de amintire. Uneori cuvintele rămân suspendate între cer și pământ, asemeni frunzelor ce valseaza în cântec de toamnă, într-o tresărire

— “  Te-aș suna de dincolo de moarte Să mai stăm de vorba, Tati drag, Mi-e dor să-mi vorbești și să mi zâmbești Mi-e dor să zăbovim acas’ la noi pe prag. Mi-e dor de tine Tati meu, Mi-e dor și te visez mereu Parcă te văd și acum trebăluind pe-acasă Nu te plângeai deloc

Nu te lăsa doborâtă de eșecuri, de trădări și neîncredere. Nu te lăsa doborâtă de oamenii slabi care nu au știut să te iubească și să aprecieze iubirea pe care le-o ofereai. Nu lăsa orice fleac să îți facă rău pentru că tu ești cea mai frumoasă atunci când reușești… Când reușești să fii puternică,

„Iubeşte animalele: Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară şi bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărţui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenţiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mândri cu superioritatea faţă de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreţia ta, pângăreşti pământul prin existenţa ta şi îţi laşi